Tipurile de anestezie: generală, regională și locală

Anestezia este ansamblul de metode prin care medicul face ca o intervenție să fie nedureroasă și suportabilă, iar tipul ei depinde de operație, de starea ta de sănătate și de preferințele tale. Există trei mari familii: anestezia generală, în care dormi complet; anestezia regională, în care o parte a corpului este amorțită, iar tu poți rămâne treaz sau sedat; și anestezia locală, limitată la zona operată. Sedarea, adică o stare de relaxare indusă de medicamente, se poate adăuga la oricare dintre ultimele două.

Mai jos găsești cum funcționează fiecare tip, la ce operații se folosește de obicei, ce simți și care sunt avantajele și limitele generale. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc consultul de specialitate: doar medicul anestezist, după ce te evaluează, poate spune ce variantă este potrivită pentru tine.

Cum se alege tipul de anestezie

Tipul de anestezie se alege de către medicul anestezist, împreună cu tine și în acord cu chirurgul, după mai multe criterii. Nu există o variantă „cea mai bună” în general, ci una potrivită pentru o anumită operație și un anumit pacient.

Criteriile principale sunt:

• operația: zona corpului, durata, poziția pe masă, dacă e nevoie ca mușchii să fie complet relaxați;
• starea ta de sănătate: boli de inimă, plămâni, coagulare, deformări ale coloanei, alergii;
• tratamentele pe care le iei, în special cele care subțiază sângele, care pot contraindica unele tehnici regionale;
• preferințele tale, de exemplu dorința de a dormi sau, dimpotrivă, de a rămâne treaz;
• recuperarea: unele tehnici reduc durerea după operație sau permit plecarea mai rapidă acasă.

Discuția are loc la consultul de dinaintea operației, descris în Consultul preanestezic: ce întrebări primești și de ce. Pentru imaginea completă a pregătirii, vezi ghidul de pregătire pentru operație.

Anestezia generală

Anestezia generală este o stare controlată de inconștiență, în care nu simți durere, nu te miști și nu îți amintești intervenția. Ea este indusă și menținută cu medicamente, iar anestezistul supraveghează permanent respirația, inima și profunzimea anesteziei.

Cum decurge

1. Inducția: adormirea, de obicei cu un medicament administrat prin branulă; la copii, uneori prin inhalarea unui gaz pe mască. Durează de regulă sub un minut.
2. Asigurarea respirației: pentru că respirația spontană poate deveni insuficientă, se pune un dispozitiv în căile respiratorii, fie o sondă de intubație în trahee, fie o mască laringiană, așezată deasupra corzilor vocale. Se face după ce ai adormit.
3. Menținerea: anestezia este întreținută cu gaze anestezice sau cu medicamente administrate continuu în venă, plus medicamente pentru durere și, la nevoie, pentru relaxarea mușchilor.
4. Trezirea: la final, administrarea se oprește, iar tu îți recapeți treptat conștiența și respirația proprie.

Ce simți și ce efecte pot apărea

Majoritatea pacienților descriu adormirea ca pe o pierdere bruscă a conștienței și trezirea ca pe un somn fără vise. După operație pot apărea, de obicei temporar, somnolență, gât iritat din cauza sondei, frisoane, greață sau o stare de confuzie ușoară. Ce este normal în primele ore găsești în Trezirea după anestezie: ce e normal în primele ore.

Anestezia regională: rahianestezia și peridurala

Anestezia regională amorțește o regiune mare a corpului prin injectarea unui anestezic local în apropierea nervilor care o deservesc. Cele mai cunoscute forme sunt rahianestezia și anestezia peridurală, ambele făcute la nivelul coloanei.

Rahianestezia

Rahianestezia (sau anestezia spinală) constă într-o singură injecție, cu un ac foarte subțire, în spatele inferior, în lichidul care înconjoară măduva spinării. În câteva minute, picioarele și partea de jos a corpului devin calde, amorțite și grele. Efectul durează în funcție de substanța folosită și dispare treptat, de jos în sus sau invers. Se folosește frecvent la operații pe abdomenul inferior, pe membrele inferioare, urologice și la operația cezariană.

Anestezia peridurală

Anestezia peridurală presupune plasarea unui cateter foarte subțire într-un spațiu situat puțin mai la suprafață decât cel de la rahianestezie. Prin cateter se poate administra anestezic repetat sau continuu, ceea ce o face utilă și pentru controlul durerii după operații mari, dar și la naștere. Instalarea efectului durează mai mult decât la rahianestezie.

Cum decurge procedura

Stai așezat, aplecat în față, sau culcat pe o parte, cu spatele arcuit. Pielea este dezinfectată și amorțită local, astfel că simți de obicei doar o înțepătură și o presiune. Este important să stai nemișcat și să spui dacă simți o furnicătură bruscă într-un picior.

Important: Tratamentele care subțiază sângele trebuie oprite sau ajustate înainte de o anestezie la nivelul coloanei, doar la indicația medicului, pentru a reduce riscul unei sângerări în acea zonă. Nu modifica singur tratamentul.

Blocurile de nervi periferici

Blocurile de nervi periferici amorțesc un singur membru sau o zonă limitată, prin injectarea anestezicului lângă un nerv sau un grup de nervi, de exemplu la nivelul umărului, al brațului, al coapsei sau al gambei. Ele sunt făcute de anestezist, tot mai des cu ajutorul ecografiei, care permite vizualizarea nervului și a acului.

Un bloc poate fi folosit:

• ca anestezie principală, de exemplu pentru operații pe mână sau antebraț, eventual cu sedare;
• împreună cu anestezia generală, pentru a reduce nevoia de medicamente puternice pentru durere după operație;
• printr-un cateter lăsat câteva zile, pentru analgezie continuă după intervenții mai mari.

După operație, membrul poate rămâne amorțit și slab câteva ore. Trebuie protejat de lovituri, presiune și surse de căldură, pentru că nu simți durerea. Cum se continuă controlul durerii după ce efectul trece este explicat în Durerea după operație: cum este controlată în spital.

Anestezia locală și sedarea

Anestezia locală amorțește doar locul în care se operează, prin injectarea anestezicului în piele și în țesuturile din jur, de obicei chiar de către chirurg. Rămâi complet conștient, simți atingerea și presiunea, dar nu durerea ascuțită. Se folosește la intervenții mici: scoaterea unor formațiuni de pe piele, suturi, unele operații dentare sau oftalmologice.

Sedarea este administrarea de medicamente care te relaxează și te fac somnoros, fără să te adoarmă complet ca anestezia generală. Nivelul ei variază:

Sedarea moderată sau profundă este administrată și supravegheată de anestezist, cu monitorizare a respirației și a oxigenului. Din acest motiv, și pentru sedare se cere post alimentar, ca la anestezia generală; regulile sunt descrise în Postul înainte de operație: de ce este obligatoriu.

Comparație între tipurile de anestezie

Tabelul de mai jos rezumă diferențele principale, în termeni generali; pentru o operație anume, echipa îți poate explica diferențele concrete.

Fiecare tip are propriile riscuri, rare în general, pe care anestezistul ți le explică la consult: de la greață, dureri de cap sau iritația gâtului, până la complicații rare și grave. Ai dreptul la aceste explicații înainte de a semna, cum arată ghidul despre consimțământul informat.

Combinațiile și schimbarea planului

În practică, tipurile de anestezie se combină frecvent pentru a profita de avantajele fiecăruia. De exemplu, o anestezie generală poate fi completată cu un bloc de nerv sau cu o peridurală pentru durerea de după operație, iar o rahianestezie poate fi însoțită de sedare, dacă nu vrei să auzi zgomotele din sală.

Planul se poate schimba și în timpul intervenției. Dacă o anestezie regională nu este suficientă sau operația devine mai complexă decât s-a anticipat, anestezistul poate trece la anestezie generală. Este o posibilitate pe care merită să o discuți dinainte, ca să nu te surprindă.

Sfat: Dacă ai o preferință puternică, de exemplu să nu fii treaz în sală, spune-o clar la consult. Multe operații sub anestezie regională se pot face cu sedare, astfel încât să dormi ușor fără să ai nevoie de anestezie generală.

Mituri frecvente despre anestezie

Multe temeri legate de anestezie pornesc de la idei care nu corespund realității, iar câteva dintre ele apar foarte des în discuțiile pacienților.

• „Te poți trezi în timpul operației.” Starea de conștiență în timpul anesteziei generale este rară, iar anestezistul monitorizează continuu semnele vitale și, adesea, profunzimea anesteziei.
• „Rahianestezia lasă paralizat.” Complicațiile neurologice grave sunt foarte rare; amorțeala și greutatea picioarelor sunt efecte normale și temporare.
• „Anestezia locală nu are nevoie de pregătire.” Chiar și la intervențiile mici trebuie spuse alergiile și medicamentele, iar dacă se adaugă sedare, este nevoie de post.
• „Dacă ești sănătos, nu contează ce spui la consult.” Detaliile mărunte, cum ar fi un dinte mobil sau o reacție a unei rude, pot schimba planul.

Teama de anestezie este firească; câteva metode practice de a o ține sub control găsești în Teama de operație: cum o gestionezi în zilele dinainte.

Ce reții despre tipurile de anestezie

Anestezia generală, regională și locală nu sunt trepte de „mai puternic” sau „mai slab”, ci instrumente diferite, alese după operație și după pacient. Anestezistul îți propune varianta potrivită, îți explică avantajele și riscurile, iar tu ai dreptul să întrebi și să îți exprimi preferințele.

Pe scurt:

• anestezia generală te adoarme complet și are nevoie de sprijin pentru respirație;
• rahianestezia și peridurala amorțesc partea de jos a corpului; peridurala permite și analgezie continuă;
• blocurile de nervi amorțesc un membru și reduc durerea de după operație;
• anestezia locală amorțește doar zona operată, iar sedarea te relaxează;
• combinațiile sunt frecvente, iar planul se poate schimba în sală dacă e nevoie;
• orice simptom neobișnuit după externare, precum o slăbiciune bruscă a picioarelor sau febră cu durere de spate, se discută urgent cu medicul, iar în situații grave sunați la 112.