Vârstnicul confuz în spital: cum previi și recunoști delirul

Delirul este o stare de confuzie care apare brusc, de obicei în câteva ore sau zile, și care poate fi observată mai ales la persoanele în vârstă internate. Persoana poate să nu știe unde se află, să confunde ziua cu noaptea, să vorbească incoerent sau să devină agitată ori, dimpotrivă, foarte somnoroasă și retrasă. Este un semn că organismul este sub stres, nu o dovadă de „nebunie” sau de demență.

Pentru familie, schimbarea poate fi dureroasă și înspăimântătoare: mama care vorbea limpede ieri nu mai recunoaște salonul azi. Vestea bună este că delirul, în multe cazuri, se poate preveni și, atunci când apare, are de obicei cauze care se pot trata.

Ce este delirul și cum diferă de demență?

Delirul se deosebește de demență prin debutul rapid și prin fluctuațiile pe parcursul zilei. Demența se instalează în luni sau ani, iar memoria și gândirea scad treptat. În delir, atenția este cea mai afectată: persoana nu se poate concentra, pierde firul conversației, iar starea se schimbă de la o oră la alta.

Cele două pot coexista. O persoană cu demență are un risc mai mare de delir în spital. De aceea, orice schimbare bruscă a comportamentului trebuie anunțată echipei, nu pusă pe seama vârstei. Pentru ce se întâmplă acasă după externare, citește Vârstnicul după spitalizare: cum îl ajuți acasă.

Ce poate declanșa delirul în timpul internării?

Delirul apare de obicei din mai multe cauze care se adună, nu dintr-una singură. Un vârstnic fragil poate rezista acasă, dar în spital se adaugă boala, mediul nou, lipsa somnului și medicamentele.

Cele mai frecvente declanșatoare:

• infecții, de exemplu urinare sau pulmonare, chiar fără febră mare;
• durere netratată sau, invers, doze mari de calmante;
• deshidratare, lipsa mâncării sau dezechilibre de minerale;
• unele medicamente noi sau combinarea mai multora;
• constipația și retenția de urină;
• somn întrerupt, lumină și zgomot în timpul nopții;
• lipsa ochelarilor, a aparatului auditiv sau a protezei, care izolează persoana;
• intervenția chirurgicală și anestezia.

Medicul caută aceste cauze una câte una. De aceea e util ca familia să îi dea informații despre situația de dinainte: cum gândea, cum vorbea, ce medicamente lua, dacă dormea bine. Despre modul de a discuta medicamentele de acasă, vezi Medicamentele proprii în spital: ce îi spui medicului.

Cum poate preveni familia delirul?

Familia poate reduce riscul prin gesturi simple de orientare și de siguranță, fără aparate și fără costuri. Ideea este să păstrezi persoana legată de realitate și de rutina ei.

1. Adu ochelarii, aparatul auditiv și proteza dentară și asigură-te că sunt folosite zilnic.
2. Pune la vedere un ceas și un calendar, ca să se orienteze în timp.
3. Adu obiecte cunoscute: o fotografie, o pătură, o carte, un rozariu.
4. Vizitează la ore regulate și spune de fiecare dată cine ești, unde este și ce zi e, calm, fără să corectezi aspru.
5. Încurajează hidratarea și mâncatul, în limitele regimului medical.
6. Ajută la mișcare, după cum permite medicul, conform Mobilizarea după operație: de ce contează să te ridici.
7. Protejează somnul: lumină scăzută noaptea, fără vizite seara târziu.

Sfat: Nu trebuie să fii permanent lângă el. Prezența scurtă și previzibilă, la aceleași ore, liniștește mai mult decât vizitele lungi și neregulate.

Cum reacționezi când persoana este confuză sau agitată?

Cel mai bine funcționează calmul, tonul blând și propozițiile scurte. Nu argumenta și nu încerca să demonstrezi că „nu e adevărat” ce spune. Spune ce este real, fără să te cerți: „Ești în spital, ai fost operat, eu sunt Maria și sunt lângă tine.”

Câteva reguli utile:

• vorbește încet, la același nivel al privirii, fără să stai deasupra;
• nu o contrazice agresiv și nu râde de ce spune;
• nu o ține cu forța, decât dacă există risc imediat, iar atunci chemi personalul;
• redu zgomotul din jur și închide televizorul;
• oferă apă sau ajutor la toaletă, pentru că nevoile neîndeplinite cresc agitația;
• cere ajutor dacă încearcă să-și scoată branula, sonda sau pansamentul.

Dacă persoana vede sau aude lucruri care nu există, anunță imediat echipa. Este un semn important pentru medic. Unii vârstnici devin agitați seara, într-un fenomen numit uneori „sundowning”, dar orice agitație nouă merită evaluată.

Ce îi spui personalului medical?

Personalul are nevoie de informații despre cum era persoana înainte de internare, pentru că doar așa poate vedea ce s-a schimbat. Familia este cea mai bună sursă.

Spune clar și concis:

• cum vorbea, se orienta și se descurca singură cu 1–2 săptămâni înainte;
• dacă avea probleme de memorie și de când;
• ce medicamente lua, inclusiv cele fără rețetă și plantele;
• dacă a căzut în ultimele zile, a băut alcool în mod obișnuit sau a avut insomnii;
• dacă folosea ochelari, aparat auditiv sau alte ajutoare.

Întreabă și tu: ce cauze caută medicul, ce medicamente au fost schimbate, cât durează de obicei starea și cum poți ajuta. Pentru structura întrebărilor, vezi Vizita medicală din salon: ce întrebi și cum notezi răspunsurile. Dacă familia nu primește informații, ghidul Informațiile despre o rudă internată: cum le obții explică cum le ceri.

Pentru contextul general al unei internări, vezi Internarea în spital: ghid complet pentru pacienți.